Tribonian›Legislație›Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală›Capitolul I — Dispoziții generale›Art. 86

Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală

Art. 86. Autoritățile române competente

Legea nr. 302/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul III — Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre › Capitolul I — Dispoziții generale

(1) În România sunt desemnate ca autorități judiciare emitente instanțele judecătorești.

(2) Autoritățile judiciare române de executare sunt curțile de apel.

(3) Autoritățile române competente să primească mandatul european de arestare sunt Ministerul Justiției și parchetele de pe lângă curțile de apel desemnate potrivit alin. (2) în a căror circumscripție a fost localizată persoana solicitată. În cazul în care nu se cunoaște locul unde se află persoana solicitată, mandatul european de arestare se transmite Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

(4) Autoritatea centrală română este Ministerul Justiției. În această calitate, Ministerul Justiției:

a) primește mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene și îl transmite parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție a fost localizată persoana solicitată sau Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în cazul în care persoana solicitată nu a fost localizată, ori de câte ori autoritatea judiciară emitentă nu reușește să transmită mandatul european de arestare direct autorității judiciare române primitoare;

b) transmite mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară română, dacă aceasta nu îl poate transmite direct autorității judiciare primitoare străine sau când statul membru de executare a desemnat ca autoritate primitoare Ministerul Justiției;

c) ține evidența mandatelor europene de arestare emise sau primite de autoritățile judiciare române, în scopuri statistice;

d) îndeplinește orice altă atribuție stabilită prin lege menită a asista și sprijini autoritățile judiciare române în emiterea și executarea mandatelor europene de arestare.

Art. 86 Legea 302/2004, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Dispoziții generale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 86 din Legea nr. 302/2004”.