Art. 66. Extrădarea simplificată
Legea nr. 302/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul II — Extrădarea › Capitolul II — Extrădarea activă › Secţiunea a 2-a — Procedura de solicitare a extrădării
Atunci când persoana dată în urmărire internațională pe canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - Interpol sau cu privire la care s-a introdus o semnalare în Sistemul de Informații Schengen este de acord să fie extrădată în România, prezentarea unei cereri formale de extrădare nu mai este necesară dacă autoritatea centrală a statului solicitat informează în acest sens, iar convenția internațională aplicabilă în relația cu statul solicitat sau legislația acelui stat reglementează o astfel de procedură.
Capitolul II — Extrădarea activă
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 66 din Legea nr. 302/2004”.