Art. 5. Curtoazia internațională și reciprocitatea
Legea nr. 302/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul I — Dispoziții generale › Capitolul I — Domeniul de aplicare și principii generale ale cooperării judiciare internaționale în materie penală
(1) În lipsa unei convenții internaționale, cooperarea judiciară se poate efectua în virtutea curtoaziei internaționale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant și cu asigurarea scrisă a reciprocității dată de autoritatea competentă a acelui stat.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), prezenta lege constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române.
(3) Lipsa reciprocității nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală, dacă aceasta:
a) se dovedește necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale criminalității;
b) poate contribui la îmbunătățirea situației suspectului, inculpatului ori condamnatului sau la reintegrarea sa socială;
c) poate servi la clarificarea situației judiciare a unui cetățean român.
Capitolul I — Domeniul de aplicare și principii generale ale cooperării judiciare internaționale în materie penală
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 5 din Legea nr. 302/2004”.