Tribonian›Legislație›Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală›Capitolul I — Asistența judiciară internațională›Art. 255

Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală

Art. 255. Comunicarea și dovada comunicării

Legea nr. 302/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul VIII — Asistența judiciară în materie penală › Capitolul I — Asistența judiciară internațională

(1) Comunicarea actelor de procedură poate fi efectuată prin simpla lor transmitere către destinatar. Dacă statul solicitant o cere în mod expres, statul român va efectua comunicarea în una dintre formele prevăzute de legislația română pentru înmânări analoage sau într-o formă specială compatibilă cu această legislație.

(2) Dovada comunicării se face printr-un document datat și semnat de destinatar sau printr-o declarație a autorității judiciare române solicitate, constatând faptul comunicării, forma și data efectuării comunicării. Actul sau declarația se transmite de îndată statului solicitant. La cererea acestuia din urmă, statul român va preciza dacă notificarea a fost făcută în conformitate cu legea română. În cazul în care comunicarea nu s-a putut face, statul român înștiințează de îndată statul solicitant despre motivul necomunicării.

Art. 255 Legea 302/2004, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Asistența judiciară internațională

Art. 228Obiectul asistenței judiciare Art. 229Conținutul general al cererii de asistență judiciară și actele anexate acesteia Art. 230Comisia rogatorie internațională Art. 231Obiectul comisiei rogatorii Art. 232Data și locul comisiei rogatorii Art. 233Ridicarea de obiecte și înscrisuri și efectuarea perchezițiilor Art. 234Remiterea obiectelor și dosarelor Art. 235Audierile prin videoconferință Art. 236Transmiterea spontană de informații Art. 237Livrări supravegheate Art. 238Utilizarea investigatorilor sub acoperire Art. 239Echipele comune de anchetă Art. 240Supravegherea transfrontalieră Art. 241Interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor Art. 242Identificarea produselor și instrumentelor infracțiunii Art. 243Principiul specialității Art. 243^1Cazuri speciale de acordare a asistenței judiciare internaționale Art. 244Măsuri provizorii Art. 245Înfățișarea martorilor sau experților Art. 246Nivelul cheltuielilor Art. 247Neprezentarea martorului sau expertului Art. 248Refuzul de a depune mărturie Art. 249Imunități Art. 250Transferul temporar al persoanelor deținute pe teritoriul statului solicitant Art. 251Transferul temporar al persoanelor deținute pe teritoriul statului solicitat Art. 252Înfățișarea personală a persoanelor condamnate și transferate Art. 253Protecția martorilor Art. 254Comunicarea actelor de procedură Art. 255Comunicarea și dovada comunicării Art. 256Termenul necesar comunicării Art. 257Comunicarea prin poștă a actelor de procedură Art. 258Comunicarea de înscrisuri și date Art. 259Transmiterea informațiilor Art. 260Autoritatea română competentă

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 255 din Legea nr. 302/2004”.