Tribonian›Legislație›Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală›Capitolul II — Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene›Art. 170

Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală

Art. 170. Procedura de solicitare a consimțământului statului emitent

Legea nr. 302/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul VI — Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană › Capitolul II — Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene › Secţiunea a 2-a — Transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România

(1) În cazul în care nu sunt incidente dispozițiile art. 169 lit. a), d) și e), cererea pentru acordarea consimțământului se formulează de curtea de apel sesizată potrivit art. 166, din oficiu sau la propunerea motivată a procurorului. Cererea de acordare a consimțământului cuprinde informațiile prevăzute la art. 87 alin. (1), transmise de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanța pe rolul căreia se află cauza spre soluționare. Cererea de acordare a consimțământului se traduce de un traducător autorizat și se transmite, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, autorității competente a statului emitent. În acest caz, curtea de apel amână judecata cauzei și fixează un termen de judecată care nu poate fi mai mic de 15 zile, calculat de la data transmiterii cererii autorității competente a statului emitent.

(2) În cazul persoanei condamnate transferate în România, atunci când nu sunt incidente dispozițiile art. 169 lit. a)-e), cererea pentru acordarea consimțământului se formulează de instanța competentă, potrivit art. 89 alin. (3). Cererea de acordare a consimțământului cuprinde informațiile prevăzute la art. 87 alin. (1), se traduce de un traducător autorizat și se transmite, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, autorității competente a statului emitent.

(3) Garanțiile solicitate de statul emitent se furnizează de autoritatea judiciară solicitantă, cu excepția celor prevăzute la art. 91 alin. (2).

Articole la care trimite art. 170

Art. 170 Legea 302/2004, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul II — Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 170 din Legea nr. 302/2004”.