Art. 145.
Legea nr. 302/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul V — Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe › Capitolul III — Proceduri speciale de recunoaștere și executare
Recunoașterea și punerea în executare a sancțiunilor de drept penal și administrative aplicate de organele judiciare străine și a cheltuielilor judiciare
(1) Recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor judecătorești sau ordonanțelor penale străine prin care au fost aplicate sancțiuni de drept penal sau administrative ori s-a dispus obligarea la plata de cheltuieli judiciare au loc în condițiile tratatului aplicabil între România și statul străin solicitant sau, în lipsa acestuia, în condițiile prevăzute de prezenta lege, precum și de Codul de procedură penală, dacă este îndeplinită condiția reciprocității.
(2) Atunci când constată că statul emitent a transmis înscrisurile și informațiile prevăzute la art. 138, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă judecătoria în a cărui circumscripție teritorială domiciliază persoana față de care s-a aplicat respectiva sancțiune sau care a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare, în vederea sesizării instanței competente. Atunci când persoana nu are domiciliul și nici nu locuiește pe teritoriul României, competența aparține Judecătoriei Sectorului 2 București.
(3) Instanța judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, cu citarea părților. Prezența procurorului este obligatorie. Instanța hotărăște prin sentință. Sentința poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la pronunțare, de procuror sau de persoana interesată. Dosarul va fi înaintat instanței de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în termen de 10 zile.
(4) Punerea în executare a decăderilor, precum și a altor dispoziții penale din hotărârea judecătorească sau ordonanța penală străină are loc numai dacă legea penală română prevede pentru infracțiunea săvârșită aplicarea unei astfel de măsuri sau decăderi.
(5) Atunci când se solicită punerea în executare a amenzii penale sau administrative ori a cheltuielilor judiciare, instanța competentă schimbă cuantumul acesteia în unitatea monetară a statului român, aplicând paritatea de schimb în vigoare la data pronunțării hotărârii.
(6) Cuantumul amenzii penale sau administrative rezultat în urma convertirii nu poate depăși limita maximă generală prevăzută de legea română. Cu toate acestea, instanța de judecată va putea menține și pune în executare amenda penală sau administrativă, până la nivelul cuantumului pronunțat în statul străin, atunci când legea română prevede pentru fapta săvârșită o sancțiune mai severă decât cea prevăzută de legea statului emitent.
(7) Nu constituie obiectul prezentei proceduri dispozițiile din hotărârile judecătorești străine care intră sub incidența prevederilor art. 141 sau 143, după caz.
(8) Hotărârea definitivă se comunică direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.
Articole la care trimite art. 145
Capitolul III — Proceduri speciale de recunoaștere și executare
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 145 din Legea nr. 302/2004”.