Art. 93.
Legea nr. 273/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VII — Registrul național pentru adopții
(1) În scopul organizării la nivel național a evidenței în materia adopției și al realizării etapei de potrivire, A.N.P.D.C.A. are obligația de a gestiona R.N.A.
(2) Registrul conține datele referitoare la adoptatorul sau familia adoptatoare, cu cetățenie fie română, fie străină, precum și cele referitoare la copiii pentru care a fost deschisă procedura adopției, pentru cei pentru care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească de încredințare în vederea adopției, de încuviințare a adopției, de desfacere a adopției sau de declarare a nulității acesteia.
Capitolul VII — Registrul național pentru adopții
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 93 din Legea nr. 273/2004”.