Tribonian›Legislație›Legea nr. 273/2004 – procedura adopției›Capitolul VIII^1 — Dispoziții privind susținerea și stimularea adopției interne

Legea nr. 273/2004 – procedura adopției

Legea nr. 273/2004 – procedura adopției

Capitolul VIII^1Dispoziții privind susținerea și stimularea adopției interne

Art. 100^1.

(1) Adoptatorul sau familia adoptatoare beneficiază, cu titlul de sprijin financiar, de o indemnizație lunară, denumită în continuare indemnizație de sprijin, raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 1,20 ISR, pentru fiecare copil care, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției, se află în una dintre următoarele situații:

a) are vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani;

b) este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu;

c) face parte dintr-un grup de 2 frați adoptabili împreună.

(2) Cuantumul indemnizației de sprijin se majorează cu 50% pentru cazul în care la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției copilul se află în una dintre următoarele situații:

a) are împlinită vârsta de 7 ani;

b) este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav SIDA;

c) face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună.

(3) În situația în care copilul adoptat întrunește două dintre condițiile prevăzute la alin. (1) sau (2), cuantumul indemnizației de sprijin se majorează cu 75%.

(4) În situația în care copilul adoptat întrunește cumulativ toate condițiile prevăzute la alin. (1) sau pe cele prevăzute la alin. (2), cuantumul indemnizației de sprijin se majorează cu 100%.

(5) Indemnizația de sprijin prevăzută la alin. (1)-(4) se acordă începând cu luna următoare rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției și încetează fie la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copilul adoptat, fie în luna în care a intervenit desfacerea adopției sau declararea nulității acesteia. La cererea adoptatului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă acesta își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi, sprijinul financiar poate fi acordat pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani.

(la 26-03-2021, Capitolul VIII^1 a fost completat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2020 )

Art. 100^2.

(1) Adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulți copii beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă în cuantum de 1.500 lei pe an, destinată asigurării unor servicii de recuperare/reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură și a căror necesitate a fost stabilită ca urmare a recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social.

(2) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă pe perioada etapei de monitorizare postadopție și numai dacă nu a intervenit desfacerea adopției sau declararea nulității acesteia.

(3) Perioada de acordare prevăzută la alin. (2) se poate prelungi o singură dată până la 6 luni în situația în care, în baza recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social, se impune continuitatea asigurării serviciilor de recuperare/ reabilitare.

(la 26-03-2021, Capitolul VIII^1 a fost completat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2020 )

Art. 100^3.

(1) În situațiile în care cheltuielile necesare pentru acoperirea integrală a serviciilor de recuperare/reabilitare recomandate depășesc suma prevăzută la art. 100^2 alin. (1), diferența poate fi suportată de către angajatorii adoptatorului, persoane juridice de drept public sau privat.

(2) Cheltuielile efectuate conform alin. (1) de către persoanele juridice de drept privat se deduc din impozitul pe venit aferent anului în care aceste cheltuieli au fost efectuate.

(la 26-03-2021, Capitolul VIII^1 a fost completat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2020 )

Art. 100^4.

(1) Pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare realizate de adoptator sau familia adoptatoare în vederea participării la procedura potrivirii practice cu un copil având domiciliul în alt județ decât cel al adoptatorului/familiei adoptatoare se acordă suma de 200 de lei/zi/persoană.

(2) Perioada pentru care se acordă suma prevăzută la alin. (1) este de maximum 10 zile din durata totală a procedurii de potrivire practică. Sumele efective se plătesc pe baza programului de vizite întocmit de către direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, în termen de maximum 45 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției copilului cu care s-a realizat potrivirea practică.

(la 26-03-2021, Capitolul VIII^1 a fost completat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2020 )

Art. 100^5.

(1) Fondurile necesare plății drepturilor bănești prevăzute la art. 100^1 și 100^2, cheltuielile administrative, precum și cele de transmitere a drepturilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, iar plata acestora se realizează de către Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială prin agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București.

(2) Procedura de acordare și de plată a indemnizației de sprijin prevăzute la art. 100^1, precum și procedura de acordare a sumelor destinate acoperirii cheltuielilor prevăzute la art. 100^2 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(3) Plata drepturilor prevăzute la art. 100^4 se asigură din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale și se realizează de către direcția în a cărei rază teritorială are domiciliul adoptatorul/familia adoptatoare. Modalitatea de acordare se stabilește prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București.

(la 26-03-2021, Capitolul VIII^1 a fost completat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2020 )

Art. 100^6.

Prevederile prezentului capitol sunt aplicabile adopțiilor încuviințate conform procedurii adopției interne și nu se aplică în cazul persoanelor care adoptă copilul soțului.

(la 26-03-2021, Capitolul VIII^1 a fost completat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2020 )

Legea nr. 273/2004 – procedura adopției, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 273/2004”.