Tribonian›Legislație›Legea nr. 273/2004 – procedura adopției›Capitolul VI — Dispoziții privind procedura de judecată›Art. 92

Legea nr. 273/2004 – procedura adopției

Art. 92.

Legea nr. 273/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VI — Dispoziții privind procedura de judecată

(1) La judecarea cererii referitoare la deschiderea procedurii adopției copilului, a cererii de încredințare în vederea adopției, a cererii de desfacere a adopției, precum și a cererii privind nulitatea adopției, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, iar la încuviințarea adopției copilului care a împlinit vârsta de 10 ani acestuia i se va solicita consimțământul.

(2) În cazul în care ascultarea copilului nu este obligatorie, acestuia i se solicită opinia, în măsura în care este posibil.

(3) Opinia copilului exprimată la judecarea cererilor prevăzute de prezenta lege va fi luată în considerare și i se va acorda importanța cuvenită, avându-se în vedere vârsta și gradul acestuia de maturitate. În situația în care instanța hotărăște în contradictoriu cu opinia exprimată de copil, aceasta este obligată să motiveze rațiunile care au condus la înlăturarea opiniei copilului.

Art. 92 Legea 273/2004, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VI — Dispoziții privind procedura de judecată

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 92 din Legea nr. 273/2004”.