Tribonian›Legislație›Legea nr. 265/2022 – registrul comerțului›Capitolul IV — Procedura de înregistrare›Art. 99

Legea nr. 265/2022 – registrul comerțului

Art. 99.

Legea nr. 265/2022 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IV — Procedura de înregistrare › Secţiunea a 6-a — Acte și fapte care se înregistrează în registrul comerțului

Pentru institutele naționale de cercetare-dezvoltare care desfășoară și activități economice, inclusiv cele din domeniul agriculturii, se înscriu în registrul comerțului următoarele date:

a) actul de înființare;

b) firma;

c) sediul social;

d) valoarea patrimoniului la înființare;

e) obiectul de activitate, cu precizarea domeniului și a activității principale, precum și obiectele de activitate autorizate;

f) organele de conducere și actul de numire a acestora, numele și prenumele, locul și data nașterii, codul numeric personal, domiciliul și cetățenia reprezentantului persoană fizică, conform actului de identitate, emis în condițiile legii, tipul actului de identitate, seria/numărul, emitentul actului de identitate, data emiterii și a expirării acestuia;

g) subunități cu sau fără personalitate juridică;

h) datele privind starea, numărul și data încheierii registratorului, datele din declarația pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor legale de funcționare, numărul de ordine în registrul comerțului, EUID și codul unic de înregistrare;

i) alte mențiuni prevăzute de lege.

Art. 99 Legea 265/2022, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Procedura de înregistrare

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 99 din Legea nr. 265/2022”.