Art. 116.
Legea nr. 265/2022 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IV — Procedura de înregistrare › Secţiunea a 7-a — Procedura în fața registratorului
(1) Solicitantul cererii de înregistrare sau, după caz, împuternicitul acestuia poate obține, contra cost, copii ale documentelor depuse în susținerea cererii aflate în curs de soluționare.
(2) Celelalte persoane interesate vor lua cunoștință de documentele din dosarul persoanelor înregistrate în registrul comerțului numai prin solicitarea de copii/copii certificate ale acestora, cu achitarea tarifului legal, după soluționarea cererilor de înregistrare și efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului, dacă prin legi speciale nu se dispune altfel.
(3) Organele de urmărire și cercetare penală au acces la dosarul profesionistului înregistrat în registrul comerțului, pe care îl pot consulta pe suport hârtie sau din arhiva electronică.
Capitolul IV — Procedura de înregistrare
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 116 din Legea nr. 265/2022”.