Art. 112.
Legea nr. 265/2022 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IV — Procedura de înregistrare › Secţiunea a 7-a — Procedura în fața registratorului
(1) Împotriva încheierii registratorului pronunțate potrivit art. 108 sau, după caz, potrivit art. 110 solicitantul poate formula plângere în termen de 10 zile calendaristice de la comunicarea încheierii, în cazul în care a solicitat comunicarea prin modalitățile prevăzute la art. 111 alin. (1) lit. b) și c). În aceste cazuri, solicitantul poate formula plângere și de la data publicării încheierii în Buletin, dacă aceasta este anterioară comunicării.
(2) În cazul prevăzut la art. 111 alin. (1) lit. a), dacă încheierea nu este ridicată de la ghișeu în termenul de eliberare a documentației, solicitantul poate formula plângere în termen de 10 zile de la data publicării încheierii în Buletin.
(3) Orice persoană interesată, alta decât solicitantul, poate face plângere împotriva încheierii registratorului în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării în Buletin ori în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării înscrisurilor în Monitorul Oficial al României, acolo unde legea dispune astfel.
Articole la care trimite art. 112
Capitolul IV — Procedura de înregistrare
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 112 din Legea nr. 265/2022”.