Tribonian›Legislație›Legea nr. 255/2013 – punerea în aplicare a Codului de procedură penală›Capitolul II — Dispoziţii privind situaţiile tranzitorii›Art. 5

Legea nr. 255/2013 – punerea în aplicare a Codului de procedură penală

Art. 5.

Legea nr. 255/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul I — Dispoziţii generale › Capitolul II — Dispoziţii privind situaţiile tranzitorii

(1) Cauzele aflate în cursul urmăririi penale la data intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa organelor de urmărire penală legal sesizate, urmând a fi soluţionate potrivit acesteia, cu excepţia cauzelor de competenţa parchetelor militare şi a secţiilor militare din cadrul parchetelor competente.

(2) Sesizarea instanţei în cauzele prevăzute la alin. (1) se va face potrivit normelor de competenţă din legea nouă.

(3) La judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi, precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. (1), participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Art. 5 Legea 255/2013, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul II — Dispoziţii privind situaţiile tranzitorii

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 5 din Legea nr. 255/2013”.