Art. 22.
Legea nr. 255/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul I — Dispoziţii generale › Capitolul II — Dispoziţii privind situaţiile tranzitorii
Ori de câte ori alte acte normative, cu excepţia Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, a Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate şi a Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, fac referire la măsura arestării preventive, referirea se consideră a fi făcută şi la măsura arestului la domiciliu.
Capitolul II — Dispoziţii privind situaţiile tranzitorii
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 22 din Legea nr. 255/2013”.