Tribonian›Legislație›Legea nr. 253/2013 – executarea pedepselor neprivative de libertate›Capitolul I — Dispoziții generale

Legea nr. 253/2013 – executarea pedepselor neprivative de libertate

Titlul IV — Dispoziții privind executarea măsurilor educative neprivative de libertate

Capitolul IDispoziții generale

Art. 63.Organizarea executării măsurilor educative neprivative de libertate

(1) Măsurile educative neprivative de libertate se execută în comunitate, pe durata executării acestora asigurându-se menținerea și întărirea legăturilor minorului cu familia și comunitatea, dezvoltarea liberă a personalității minorului, precum și implicarea acestuia în programele derulate, în scopul formării sale în spirit de responsabilitate și respect pentru drepturile și libertățile celorlalți.

(2) Minorului aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate i se asigură, potrivit principiului interesului superior al copilului, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de Constituție, convențiile internaționale la care România este parte și de legislația specială, în măsura în care exercitarea acestora nu este incompatibilă cu natura și conținutul măsurii.

(3) Conținutul modalităților concrete de executare a măsurilor educative neprivative de libertate se stabilește ținând seama de vârsta, personalitatea, starea de sănătate, situația familială și socială a minorului.

Art. 64.Rolul serviciului de probațiune în executarea măsurilor educative neprivative de libertate

(1) Organizarea, supravegherea și controlul executării măsurilor educative neprivative de libertate se desfășoară sub coordonarea serviciului de probațiune.

(2) Serviciul de probațiune poate încredința supravegherea executării măsurilor educative neprivative de libertate prevăzute în Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, unor instituții din comunitate dintre cele incluse în baza de date constituită la nivel național potrivit art. 20 alin. (6).

Art. 65.Informarea minorului și a familiei

(1) După rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a luat față de minor o măsură educativă neprivativă de libertate, judecătorul delegat cu executarea, în aplicarea procedurii prevăzute la art. 511 din Legea nr. 135/2010, fixează un termen, dispunând aducerea minorului și citarea reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probațiune pentru punerea în executare a măsurii luate și a persoanelor desemnate cu supravegherea acesteia. Împreună cu citația, serviciului de probațiune i se comunică și o copie de pe hotărârea instanței.

(2) În cadrul întâlnirii, judecătorul delegat îi prezintă minorului și persoanei desemnate cu supravegherea acestuia scopul și conținutul sancțiunii aplicate, precum și consecințele nerespectării acesteia.

Legea nr. 253/2013 – executarea pedepselor neprivative de libertate, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 253/2013”.