Art. 65. Informarea minorului și a familiei
Legea nr. 253/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul IV — Dispoziții privind executarea măsurilor educative neprivative de libertate › Capitolul I — Dispoziții generale
(1) După rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a luat față de minor o măsură educativă neprivativă de libertate, judecătorul delegat cu executarea, în aplicarea procedurii prevăzute la art. 511 din Legea nr. 135/2010, fixează un termen, dispunând aducerea minorului și citarea reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probațiune pentru punerea în executare a măsurii luate și a persoanelor desemnate cu supravegherea acesteia. Împreună cu citația, serviciului de probațiune i se comunică și o copie de pe hotărârea instanței.
(2) În cadrul întâlnirii, judecătorul delegat îi prezintă minorului și persoanei desemnate cu supravegherea acestuia scopul și conținutul sancțiunii aplicate, precum și consecințele nerespectării acesteia.
Capitolul I — Dispoziții generale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 65 din Legea nr. 253/2013”.