Tribonian›Legislație›Legea nr. 253/2013 – executarea pedepselor neprivative de libertate›Capitolul IV — Liberarea condiționată›Art. 62

Legea nr. 253/2013 – executarea pedepselor neprivative de libertate

Art. 62. Sesizarea instanței pentru revocarea liberării condiționate

Legea nr. 253/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul III — Executarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor dispuse de instanță potrivit Codului penal › Capitolul IV — Liberarea condiționată

(1) În cazul în care constată nerespectarea uneia sau a unora dintre măsurile de supraveghere sau obligațiile stabilite de instanță pe durata termenului de supraveghere, consilierul de probațiune verifică motivele care au determinat această nerespectare și întocmește un raport. Dacă apreciază că nerespectarea s-a făcut cu rea-credință, sesizează instanța, în vederea revocării liberării condiționate.

(2) În situația în care constată încălcarea uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. c)-g) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, organele abilitate însărcinate cu verificarea modului de îndeplinire a acestor obligații sesizează serviciul de probațiune.

(3) Sesizarea serviciului de probațiune cu privire la nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. c)-g) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, poate fi făcută, după caz, și de persoana vătămată sau de altă persoană interesată.

(4) Sesizarea instanței în vederea revocării liberării condiționate poate fi făcută și de către procuror, în cazul comiterii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere, și de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei vătămate sau a altei persoane interesate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probațiune. Raportul de evaluare însoțește sesizarea făcută de judecătorul delegat.

Art. 62 Legea 253/2013, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Liberarea condiționată

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 62 din Legea nr. 253/2013”.