Art. 42.
Legea nr. 253/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul II — Executarea pedepselor neprivative de libertate › Capitolul V — Efectele fuziunii, absorbției, divizării, reducerii capitalului social, dizolvării sau lichidării persoanei juridice în faza de executare
Continuitatea executării pedepselor aplicate persoanei juridice, în caz de fuziune, absorbție, divizare, reducere a capitalului social, dizolvare sau lichidare a persoanei juridice condamnate
(1) Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a persoanei juridice și până la executarea pedepselor aplicate, intervine un caz de fuziune, absorbție, divizare, dizolvare, lichidare sau reducere a capitalului social al acesteia, autoritatea ori instituția căreia îi revine competența de a autoriza sau înregistra această operațiune procedează potrivit art. 496 din Legea nr. 135/2010.
(2) Executarea pedepselor aplicabile persoanei juridice condamnate continuă față de persoana juridică rezultată prin fuziune, absorbție sau care a dobândit fracțiuni din patrimoniul persoanei divizate și care preia obligațiile și interdicțiile persoanei juridice condamnate.
(3) Pedeapsa amenzii sau partea rămasă neachitată din aceasta la data efectuării uneia dintre operațiunile prevăzute la alin. (1) se va executa de către persoana sau persoanele juridice rezultate din această operațiune, proporțional cu partea dobândită din patrimoniul persoanei condamnate.
Capitolul V — Efectele fuziunii, absorbției, divizării, reducerii capitalului social, dizolvării sau lichidării persoanei juridice în faza de executare
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 42 din Legea nr. 253/2013”.