Art. 30. Contestarea deciziei de deschidere a procedurii pe bază de plan de rambursare a datoriilor
Legea nr. 151/2015 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Capitolul III — Procedura administrativă pe bază de plan de rambursare a datoriilor
(1) În termen de 7 zile de la data comunicării deciziei de deschidere a procedurii, aceasta poate fi atacată cu contestație, la instanța competentă, de către creditorii care au votat împotriva planului.
(2) Contestația suspendă executarea deciziei comisiei de insolvență.
(3) Dacă se depun mai multe contestații, acestea se înregistrează în același dosar și se soluționează printr-o singură sentință.
(4) Sentința nu este executorie și se atacă cu apel, la tribunal, în termen de 7 zile de la comunicare.
(5) Apelul se judecă de urgență și cu precădere.
Capitolul III — Procedura administrativă pe bază de plan de rambursare a datoriilor
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 30 din Legea nr. 151/2015”.