Legea nr. 151/2015 – insolvența persoanelor fizice
Capitolul IVComisia de insolvență
Art. 44.Înființare și structură
(1) Se înființează comisia de insolvență, cu structurile sale descentralizate în teritoriu, la nivelul fiecărui județ.
(2) Comisia de insolvență la nivel central este alcătuită din câte un reprezentant al fiecăreia dintre următoarele instituții: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Oficiul Național al Registrului Comerțului - Direcția Buletinul procedurilor de insolvență. Aceasta este sprijinită, în activitatea sa, de un aparat tehnic, care funcționează ca departament în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Comisia de insolvență este condusă de un președinte. Condițiile de desemnare și înlocuire se stabilesc prin norme metodologice, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(3) Comisia de insolvență la nivel central se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este nevoie.
(4) Comisia de insolvență la nivel teritorial este alcătuită din reprezentanți ai structurilor deconcentrate în teritoriu ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.
(5) Comisia de insolvență la nivel teritorial se întrunește ori de câte ori este nevoie, dar nu mai puțin de o dată pe lună. Lucrările sale sunt pregătite de un aparat tehnic ce funcționează în cadrul structurilor teritoriale ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și care este format din experți specializați în insolvența persoanelor fizice.
(6) Cheltuielile de organizare și funcționare ale comisiei de insolvență, la nivel central și teritorial, și ale aparatului tehnic se asigură de la bugetul de stat.
(7) Organizarea și funcționarea comisiei de insolvență, la nivel central și teritorial, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prin Ministerul Economiei.
Art. 45.Atribuțiile comisiilor de insolvență
(1) Comisia de insolvență la nivel central are următoarele atribuții:
a) coordonează și monitorizează activitatea comisiilor de insolvență ce funcționează la nivel teritorial;
b) propune Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor modificarea și/sau completarea normelor metodologice pentru aplicarea prezentei legi;
c) întocmește și actualizează, cel puțin bianual, Lista administratorilor procedurii și a lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice și o pune la dispoziția instanțelor competente și a comisiilor de insolvență teritoriale;
d) emite, prin decizie a președintelui, criteriile generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil și le publică anual;
e) emite, prin decizie a președintelui, criteriile pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor și ale familiilor lor, cu luarea în considerare a prezentei legi și a Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) elaborează formularul de cerere pentru deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare, precum și alte formulare necesare în implementarea prezentei legi;
g) organizează formarea profesională a personalului comisiilor de insolvență;
h) elaborează ghiduri, organizează, în mod constant, acțiuni sau campanii de informare a publicului, folosește, în condițiile legii, orice alte mijloace pentru a sprijini accesul debitorilor persoane fizice la procedurile prevăzute de prezenta lege;
i) elaborează statistici și studii privind aplicarea procedurilor prevăzute de prezenta lege pe baza informațiilor furnizate de comisiile de insolvență organizate la nivel teritorial și de instanțele judecătorești.
(2) Comisia de insolvență la nivel teritorial are următoarele atribuții:
a) soluționează cererile debitorilor de deschidere a procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor;
b) avizează formularul de cerere de deschidere a procedurii completat de debitor;
c) emite deciziile de admitere în principiu a cererii debitorului și de deschidere a procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor;
d) desemnează și înlocuiește, pentru motive temeinice, administratorul procedurii, în condițiile prezentei legi;
e) confirmă procesul-verbal întocmit de administratorul procedurii privind neaprobarea planului de rambursare;
f) supraveghează executarea planului de rambursare și verifică, din oficiu ori la sesizarea administratorului procedurii sau a oricărui creditor, dacă debitorul, prin acțiunea sau omisiunea lui, pune în pericol executarea planului;
g) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege în derularea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare;
h) constată închiderea procedurii de insolvență ca urmare a executării de către debitor a planului de rambursare a datoriilor;
i) sesizează instanța în vederea închiderii procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor și deschiderea procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active;
j) verifică bianual registrele publice pentru identificarea eventualelor modificări ale situației patrimoniale a debitorului, care ar justifica modificarea planului de rambursare a datoriilor;
k) îndeplinește atribuțiile prevăzute la art. 66 alin. (2), art. 69 și 70, în derularea procedurii simplificate de insolvență;
l) îndeplinește atribuțiile prevăzute de prezenta lege privind supravegherea debitorului după închiderea procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active;
m) soluționează cererile privind incompatibilitatea administratorilor procedurii și lichidatorilor.
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 151/2015”.