Tribonian›Legislație›Legea nr. 161/2003›Titlul I — Asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice, prevenirea și combaterea corupției›Art. I

Legea nr. 161/2003

Art. I.

Legea nr. 161/2003 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Cartea II — Modificarea unor reglementări în scopul prevenirii și combaterii corupției › Titlul I — Asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice, prevenirea și combaterea corupției

Legea nr. 78/2000*) pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins:

2. La articolul 5, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:

(4) Dispozițiile prezentei legi sunt aplicabile și infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene prevăzute la art. 18^1-18^5, prin sancționarea cărora se asigura protecția fondurilor și a resurselor Comunităților Europene.

3. După articolul 6 se introduce articolul 6^1 cu următorul cuprins:

4. Alineatul (3) al articolului 7 va avea următorul cuprins:

(3) Dacă infracțiunile prevăzute la art. 256 și 257 din Codul penal, precum și infracțiunile prevăzute la art. 6^1 și 8^2 din prezenta lege au fost săvârșite de una dintre persoanele menționate la alin. (1) și (2), maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.

5. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

6. După articolul 8 se introduc articolele 8^1 și 8^2 cu următorul cuprins:

7. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

8. După articolul 13 se introduce articolul 13^1 cu următorul cuprins:

9. La articolul 17, după litera d) se introduce litera d^1) cu următorul cuprins:

d^1) șantajul, săvârșit în legătura cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a;

10. Litera e) a articolului 17 va avea următorul cuprins:

e) infracțiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a;

11. Litera g) a articolului 17 va avea următorul cuprins:

g) infracțiunile prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, săvârșite în legătura cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a;

12. Litera i) a articolului 17 va avea următorul cuprins:

i) traficul de droguri, traficul de substanțe toxice și nerespectarea regimului armelor de foc și al munițiilor, săvârșite în legătura cu o infracțiune prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a;

13. La articolul 17, după litera i) se introduc literele j) și k) cu următorul cuprins:

j) infracțiunile de trafic de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, săvârșite în legătura cu o infracțiune prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a;

k) infracțiunea prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002, săvârșită în legătura cu o infracțiune prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a.

14. Alineatele (1) și (2) ale articolului 18 vor avea următorul cuprins:

15. Alineatul (4) al articolului 18 va avea următorul cuprins:

(4) Infracțiunile prevăzute la art. 17 lit. g) se sancționează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, al căror maxim se majorează cu 2 ani.

16. Alineatul (6) al articolului 18 va avea următorul cuprins:

(6) Infracțiunile prevăzute la art. 17 lit. i) privind traficul de droguri se sancționează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, al căror maxim se majorează cu 2 ani, infracțiunea privind traficul de substanțe toxice se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 312 din Codul penal, al carei maxim se majorează cu 2 ani, iar infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor se sancționează cu pedepsele prevăzute la art. 279 din Codul penal al căror maxim se majorează cu 2 ani.

17. La articolul 18 se introduc alineatele (7) și (8) cu următorul cuprins:

(7) Infracțiunile prevăzute la art. 17 lit. j) privind traficul de persoane se sancționează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, al căror maxim se majorează cu 2 ani.

(8) Infracțiunea prevăzută la art. 17 lit. k) se sancționează cu pedeapsa prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002, al carei maxim se majorează cu 2 ani.

18. La Capitolul III, după articolul 18 se introduce Secțiunea 4^1 cu următorul cuprins:

19. Articolul 22 va avea următorul cuprins:

20. Alineatul (3) al articolului 25 se abrogă.

21. Articolul 26 va avea următorul cuprins:

22. Articolul 27 va avea următorul cuprins:

23. Articolul 29 va avea următorul cuprins:

24. La articolul 31, după alineatul (1) se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:

(2) Dispozițiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și prezentei legi, în măsura în care aceasta nu prevede altfel.

25. Articolul 32 se abrogă.

Modificările articolului

  • Modificare*) Legea nr. 78/2000 a fost modificată până la data de 12 noiembrie 2009 de LEGEA nr. 521 din 24 noiembrie 2004, ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 124 din 6 septembrie 2005, ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 28 iunie 2006 și de LEGEA nr. 69 din 26 martie 2007. Modificările directe aduse asupra Legii nr. 78/2000 se găsesc în formele actualizate ale acestui act normativ.

Articole la care trimite art. i

Art. I Legea 161/2003, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Titlul I — Asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice, prevenirea și combaterea corupției

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. i din Legea nr. 161/2003”.