Tribonian›Legislație›Legea nr. 161/2003›Capitolul I — Dispoziții generale›Art. 11

Legea nr. 161/2003

Art. 11.

Legea nr. 161/2003 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Cartea I — Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției › Titlul II — Transparența în administrarea informațiilor și serviciilor publice prin mijloace electronice › Capitolul I — Dispoziții generale

În sensul prezentului titlu, următorii termeni se definesc astfel:

a) guvernare electronică este utilizarea de către autoritățile administrației publice centrale a aplicațiilor bazate pe tehnologia informației, în scopul:

1. îmbunătățirii accesului la informațiile și serviciile publice ale autorităților administrației publice centrale;

2. eliminării procedurilor birocratice și simplificării metodologiilor de lucru;

3. îmbunătățirii schimbului de informații și servicii între autoritățile administrației publice centrale;

4. îmbunătățirii calității serviciilor publice la nivelul administrației publice centrale;

b) administrație electronică este utilizarea de către autoritățile administrației publice locale a aplicațiilor bazate pe tehnologia informației, în scopul:

1. îmbunătățirii accesului și furnizării informațiilor și serviciilor publice ale autorităților administrației publice locale către cetățeni;

2. eliminării procedurilor birocratice și simplificării metodologiilor de lucru;

3. îmbunătățirii schimbului de informații între componentele autorităților administrației publice locale;

4. îmbunătățirii eficacității, eficientei și calității serviciilor publice la nivelul autorităților administrației publice locale;

c) portalul pentru acces la servicii de guvernare electronică și la formulare administrative în format electronic ale administrației publice centrale este sistemul informatic de utilitate publică, accesibil prin Internet la adresa www.e-guvernare.ro, denumit în continuare "Sistem e-guvernare";

d) portalul pentru acces la servicii de administrație electronică și la formulare administrative în format electronic ale administrației publice locale este sistemul informatic de utilitate publică, accesibil prin Internet la adresa www.e-administrație.ro, denumit în continuare "Sistem e-administrație";

e) Sistemul Electronic Național este ansamblul unitar alcătuit din "Sistemul e-guvernare" și "Sistemul e-administrație", accesibil prin Internet la adresa www.e-guvernare.ro;

f) procedura electronică este modalitatea prin care o persoană fizică sau juridică beneficiază de facilitățile tehnice oferite de Sistemul Electronic Național;

g) interacțiunea unidirecțională este procedura electronică prin care destinatarii informațiilor publice și beneficiarii serviciilor publice au acces la formulare administrative, pe care le pot vizualiza, completa și tipări în vederea depunerii sau transmiterii acestora către autoritățile administrației publice prin mijloace tradiționale;

h) interacțiunea bidirecțională este procedura electronică prin care destinatarii informațiilor publice și beneficiarii serviciilor publice au acces la formulare administrative, pe care le pot vizualiza, completa și trimite către autoritățile administrației publice prin mijloace electronice;

i) interoperabilitatea este capacitatea sistemelor informatice, produselor-program, aplicațiilor sau serviciilor accesibile prin Sistemul Electronic Național de a comunica și schimba informații într-o modalitate efectivă și compatibilă.

Art. 11 Legea 161/2003, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Dispoziții generale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 11 din Legea nr. 161/2003”.