Art. 53. Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți
Constituția României, republicată · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul II — Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale › Capitolul II — Drepturile și libertățile fundamentale
(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Decizii CCR și ÎCCJ la art. 53
- ÎCCJDecizie de respingere: HP nr. 78/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 723 din 28 august 2026.
Capitolul II — Drepturile și libertățile fundamentale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 53 Constituția României”.