Prescripția extinctivă: termenul general de 3 ani, de când curge și cum se întrerupe

Prescripția extinctivă stinge dreptul material la acțiune neexercitat în termenul prevăzut de lege (art. 2500 C. civ.). Pentru avocat este prima verificare la orice dosar nou: dacă termenul s-a împlinit, restul analizei nu mai contează. Iată regulile de bază, cu trimiterile la text.

Termenul general

Termenul general de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen (art. 2517 C. civ.). Codul prevede termene speciale, de exemplu 10 ani pentru drepturile reale care nu sunt declarate imprescriptibile și pentru repararea prejudiciului adus mediului (art. 2518) sau 1 an pentru anumite acțiuni, între care cele ale profesioniștilor din domeniul ospitalității (art. 2520). Legile speciale adaugă altele; verifică întotdeauna norma aplicabilă raportului juridic.

De când curge

Regula: prescripția începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui (art. 2523). Codul detaliază:

• pentru obligațiile de a da sau de a face, de la scadență; pentru obligațiile sub condiție sau termen suspensiv, de la împlinirea lor (art. 2524);
• pentru repararea unei pagube, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea (art. 2528);
• pentru acțiunea în anularea unui act, de la data când cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de 18 luni de la încheierea actului, în cazul erorii sau al dolului (art. 2529).

Suspendarea

Cât timp durează cauza de suspendare, prescripția nu curge, iar după încetarea ei își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte (art. 2534). Cauzele sunt enumerate în art. 2532: între soți cât durează căsătoria, între părinți și copii cât durează autoritatea părintească, cât timp creditorul este împiedicat de forță majoră să facă acte de întrerupere, în timpul negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă (în condițiile textului) și altele.

Întreruperea

Întreruperea șterge prescripția curgătoare și face să curgă una nouă (art. 2541). Cauzele principale (art. 2537):

1. recunoașterea dreptului de către cel în folosul căruia curge prescripția;
2. cererea de chemare în judecată sau de arbitrare, chiar dacă a fost introdusă la o instanță necompetentă;
3. actul începător de executare;
4. punerea în întârziere a debitorului, însă numai dacă este urmată de chemarea în judecată în termen de 6 luni (art. 2540).

Atenție la efectul cererii respinse, anulate sau perimate: întreruperea este considerată inexistentă (art. 2539 alin. (2)), cu excepția prevăzută pentru reclamantul care introduce o nouă cerere în termen de 6 luni.

Cine o invocă și când

Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge; instanța nu o poate invoca din oficiu (art. 2512). Ea trebuie invocată in limine litis: prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate (art. 2513). O excepție de prescripție ridicată la al doilea termen este tardivă.

Verificarea la dosar, în patru pași

1. Identifică dreptul la acțiune și termenul aplicabil (general sau special).
2. Fixează data de la care curge, după regula specifică raportului juridic.
3. Caută cauze de suspendare și de întrerupere, cu dovezi (somații, recunoașteri, cereri anterioare).
4. Dacă reprezinți pârâtul, invocă prescripția prin întâmpinare, nu mai târziu.

Normele de mai sus sunt cele din Codul civil în vigoare; legile speciale pot deroga. Verifică textul la zi în Codul civil, Cartea a VI-a.