Art. 17^2.
OUG nr. 97/2005 · art. 17^2 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Capitolul III — Actele de identitate
(1) Imaginile impresiunilor papilare se colectează numai cu acordul expres al solicitantului cărții electronice de identitate sau, în cazul minorilor și al persoanelor care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, numai cu acordul expres al părinților sau, după caz, al părintelui care exercită autoritatea părintească ori al reprezentantului legal. În situația minorilor cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, imaginile impresiunilor papilare se colectează numai cu acordul expres al uneia dintre persoanele prevăzute la art. 14 alin. (8) care însoțește minorul.
(la 27-03-2025, Alineatul (1) , Articolul 17^2 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 8. , Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 17 din 27 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 27 martie 2025 )
(2) Datele biometrice se colectează pentru a fi înscrise în cartea electronică de identitate numai în scopul verificării autenticității acesteia și identității titularului.
(la 22-07-2013, Alin. (2) al art. 17^2 a fost modificat de pct. 23 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )
(3) Verificarea identității titularului cărții electronice de identitate se stabilește prin compararea directă a datelor biometrice preluate de la titularul acesteia, cu ocazia verificării, și a datelor înscrise în cartea electronică de identitate.
(4) După personalizarea și transmiterea cărții electronice de identitate și a cărții de identitate simple la autoritatea competentă să le elibereze, toate datele stocate în bazele de date de producție se șterg imediat prin procedură automată și ireversibilă.
(la 07-08-2020, Alineatul (4) din Articolul 17^2 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 162 din 3 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 04 august 2020 )
(5) Imaginile impresiunilor papilare colectate pentru eliberarea cărții electronice de identitate și stocate în Sistemul național informatic de evidență a persoanelor se șterg prin procedură automată imediat după ridicarea cărții electronice de identitate sau, dacă nu a fost ridicată, cel târziu la împlinirea unui termen de 3 luni de la data programată pentru eliberarea acesteia.
(la 22-07-2013, Alin. (5) al art. 17^2 a fost modificat de pct. 23 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )
(5^1) Procedurile de ștergere prevăzute la alin. (4) și (5) asigură imposibilitatea recuperării parțiale sau totale a datelor șterse.
(la 22-07-2013, Alin. (5^1) al art. 17^2 a fost introdus de pct. 24 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care completează pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )
(6) Procedurile de colectare a datelor biometrice pentru emiterea cărții electronice de identitate, precum și procedurile de ștergere a datelor prevăzute la alin. (4) și (5) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne.
(la 22-07-2013, Alin. (6) al art. 17^2 a fost modificat de pct. 25 al art. unic din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013, care modifică pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )
(la 12-12-2012, Art. 17^2 a fost introdus de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )
Articole la care trimite art. 17^2
Capitolul III — Actele de identitate
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 17^2 din OUG nr. 97/2005”.