Tribonian›Legislație›OUG nr. 97/2005›Capitolul V — Sancțiuni

OUG nr. 97/2005

OUG nr. 97/2005

Capitolul VSancțiuni

Art. 42.

Încălcarea dispozițiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală a persoanelor vinovate.

Art. 43.

Constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a) nerespectarea dispozițiilor art. 14 alin. (4), art. 23 alin. (1), art. 24 și art. 38 alin. (4), cu amenda de la 25 lei la 50 lei;

(la 12-12-2012, Lit. a) a art. 43 a fost modificată de pct. 31 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )

b) nerespectarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) și (2^1), art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (2), art. 39 și 40, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;

(la 15-03-2025, Litera b) , Articolul 43 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 2. , Articolul V din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )

c) nerespectarea dispozițiilor art. 25, art. 31 alin. (3), art. 34 alin. (2) și art. 36, cu amendă de la 75 lei la 150 lei.

(la 10-06-2023, Litera c) din Articolul 43 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 162 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 07 iunie 2023 )

Art. 44.

Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 43 lit. a)-c) și aplicarea sancțiunii contravenționale se fac de către persoane împuternicite din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor și de către polițiști.

(la 12-12-2012, Art. 44 a fost modificat de pct. 32 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012. )

Art. 45.

Contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

OUG nr. 97/2005, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „OUG nr. 97/2005”.