Art. 448. Conduita în cadrul relațiilor internaționale
OUG nr. 57/2019 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Titlul II — Statutul funcționarilor publici › Capitolul V — Drepturi și îndatoriri › Secţiunea a 2-a — Îndatoririle funcționarilor publici
(1) Funcționarii publici care reprezintă autoritatea sau instituția publică în cadrul unor organizații internaționale, instituții de învățământ, conferințe, seminare și alte activități cu caracter internațional au obligația să promoveze o imagine favorabilă țării și autorității sau instituției publice pe care o reprezintă.
(2) În relațiile cu reprezentanții altor state, funcționarilor publici le este interzis să exprime opinii personale privind aspecte naționale sau dispute internaționale.
(3) În deplasările externe, funcționarii publici sunt obligați să aibă o conduită corespunzătoare regulilor de protocol și le este interzisă încălcarea legilor și obiceiurilor țării gazdă.
Capitolul V — Drepturi și îndatoriri
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 448 din OUG nr. 57/2019”.