Tribonian›Legislație›OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ›Capitolul III — Consiliul local›Art. 126

OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ

Art. 126. Președintele și secretarul comisiei de specialitate

OUG nr. 57/2019 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Titlul V — Autoritățile administrației publice locale › Capitolul III — Consiliul local › Secţiunea a 2-a — Organizarea consiliului local

(1) Comisiile de specialitate își aleg, prin votul deschis al majorității absolute a consilierilor locali ce o compun, câte un președinte și câte un secretar.

(2) Președintele comisiei de specialitate are următoarele atribuții principale:

a) asigură reprezentarea comisiei în raporturile acesteia cu consiliul local, aparatul de specialitate al primarului, organismele prestatoare de servicii publice locale și cu celelalte comisii;

b) convoacă ședințele comisiei conform procedurii prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local și informează secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale cu privire la data și locul ședinței;

c) conduce ședințele comisiei;

d) susține în ședințele consiliului local avizele formulate de comisie;

e) anunță rezultatul votării, pe baza datelor comunicate de secretar;

f) îndeplinește orice alte atribuții referitoare la activitatea comisiei, prevăzute de lege, de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului sau stabilite de consiliul local;

g) comunică secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale în termen rezonabil, până la finalul fiecărei luni calendaristice, prezența și procesele-verbale ale fiecărei ședințe ale comisiei de specialitate.

(3) Președintele comisiei de specialitate poate propune ca la lucrările comisiei să participe și alte persoane din afara acesteia, dacă apreciază că este necesar și poate participa la lucrările celorlalte comisii care examinează probleme ce prezintă importanță pentru comisia pe care o conduce.

(4) Secretarul comisiei îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) efectuează apelul nominal și ține evidența participării la ședințe a membrilor comisiei;

b) numără voturile și îl informează pe președinte asupra cvorumului necesar pentru emiterea fiecărui aviz și asupra rezultatului votării;

c) asigură redactarea avizelor, a proceselor-verbale și a altor documente prevăzute de lege;

d) îndeplinește orice alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local sau însărcinări stabilite de comisie sau de către președintele acesteia.

Art. 126 OUG 57/2019, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Consiliul local

Art. 111Structura consiliului local Art. 112Numărul de consilieri locali Art. 113Constituirea consiliului local Art. 114Validarea mandatelor de consilier local Art. 115Renunțarea la mandat înainte de validare Art. 116Ședințele privind ceremonia de constituire a consiliului local Art. 117Jurământul Art. 118Declararea consiliului local ca legal constituit Art. 119Validarea mandatelor supleanților în cadrul procedurii de constituire a consiliului local Art. 120Organizarea alegerilor parțiale Art. 121 Art. 122Validarea mandatelor supleanților pe durata mandatului consiliului local Art. 123Președintele de ședință Art. 124Organizarea comisiilor de specialitate ale consiliului local Art. 125Atribuțiile comisiilor de specialitate Art. 126Președintele și secretarul comisiei de specialitate Art. 127Comisiile speciale și comisiile mixte Art. 128Mandatul consiliului local Art. 129Atribuțiile consiliului local Art. 130Instituțiile publice de interes local Art. 131Mandatarea consilierilor locali pentru reprezentarea intereselor unității administrativ-teritoriale Art. 132Reprezentarea în asociațiile de dezvoltare intercomunitară și la nivelul operatorilor regionali Art. 133Tipurile de ședințe ale consiliului local Art. 134Convocarea ședințelor consiliului local Art. 135Ordinea de zi Art. 136Proiectele de hotărâri ale consiliului local Art. 137Cvorumul ședințelor consiliului local Art. 138Desfășurarea ședințelor consiliului local Art. 139Adoptarea hotărârilor consiliului local Art. 140Semnarea și contrasemnarea hotărârilor consiliului local Art. 141Funcționarea comisiilor de specialitate Art. 142Delegatul sătesc Art. 143Situațiile de dizolvare a consiliului local Art. 144Referendumul local Art. 145Organizarea referendumului local Art. 146Organizarea alegerilor după dizolvarea consiliului local sau după validarea rezultatului referendumului Art. 147Rezolvarea treburilor publice în cazul dizolvării consiliului local

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 126 din OUG nr. 57/2019”.