Tribonian›Legislație›OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ›Capitolul III — Consiliul local›Art. 119

OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ

Art. 119. Validarea mandatelor supleanților în cadrul procedurii de constituire a consiliului local

OUG nr. 57/2019 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Titlul V — Autoritățile administrației publice locale › Capitolul III — Consiliul local › Secţiunea 1 — Constituirea consiliului local

(1) Mandatele supleanților sunt validate de judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, în procedură necontencioasă, prin încheiere pronunțată în camera de consiliu, fără a fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii. Validarea mandatelor supleanților se realizează în condițiile art. 114 alin. (2), cu respectarea prevederilor legii privind alegerea autorităților administrației publice locale în situația în care consilierul local declarat ales se află în una dintre următoarele situații:

a) nu este validat ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 114 alin. (2);

b) este considerat demisionat de drept, potrivit art. 116 alin. (9).

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), mandatele supleanților sunt validate în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a încheierii de invalidare a mandatului consilierului local declarat ales.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), mandatele supleanților sunt validate în termen de 10 zile de la comunicarea ordinului prefectului prevăzut la art. 118 alin. (5).

(4) Supleanții au obligația transmiterii către secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale a documentelor doveditoare pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 114 alin. (3) cu cel puțin 7 zile înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (2) sau (3), după caz, pentru care li se eliberează o confirmare de primire. Termenul pentru transmiterea documentelor către secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale este termen de decădere, caz în care secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale transmite judecătoriei documentele care i-au fost puse la dispoziție înăuntrul acestui termen, precum și o adresă de informare prin care propune validarea supleanților care au depus documentele prevăzute la art. 114 alin. (2) sau, după caz, invalidarea supleanților care nu au depus aceste documente.

(5) Secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale transmite judecătoriei documentele doveditoare pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. a)-d) cu cel puțin 7 zile înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (2) sau (3), după caz.

(6) Supleantul al cărui mandat a fost validat în condițiile prezentului articol depune jurământul în a doua ședință privind ceremonia de constituire a consiliului local prevăzută la art. 116 sau în prima ședință a consiliului local, după caz.

(7) Prevederile alin. (6) se aplică în mod corespunzător supleantului declarat ales al cărui mandat a fost invalidat de judecătoria competentă, în primă instanță, dar care a fost validat prin hotărârea tribunalului.

(8) Supleantul al cărui mandat a fost validat, care nu depune jurământul în condițiile alin. (6) sau, după caz, alin. (7) ori care refuză să depună jurământul, este considerat demisionat de drept.

(9) Prevederile art. 118 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Articole la care trimite art. 119

Art. 119 OUG 57/2019, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Consiliul local

Art. 111Structura consiliului local Art. 112Numărul de consilieri locali Art. 113Constituirea consiliului local Art. 114Validarea mandatelor de consilier local Art. 115Renunțarea la mandat înainte de validare Art. 116Ședințele privind ceremonia de constituire a consiliului local Art. 117Jurământul Art. 118Declararea consiliului local ca legal constituit Art. 119Validarea mandatelor supleanților în cadrul procedurii de constituire a consiliului local Art. 120Organizarea alegerilor parțiale Art. 121 Art. 122Validarea mandatelor supleanților pe durata mandatului consiliului local Art. 123Președintele de ședință Art. 124Organizarea comisiilor de specialitate ale consiliului local Art. 125Atribuțiile comisiilor de specialitate Art. 126Președintele și secretarul comisiei de specialitate Art. 127Comisiile speciale și comisiile mixte Art. 128Mandatul consiliului local Art. 129Atribuțiile consiliului local Art. 130Instituțiile publice de interes local Art. 131Mandatarea consilierilor locali pentru reprezentarea intereselor unității administrativ-teritoriale Art. 132Reprezentarea în asociațiile de dezvoltare intercomunitară și la nivelul operatorilor regionali Art. 133Tipurile de ședințe ale consiliului local Art. 134Convocarea ședințelor consiliului local Art. 135Ordinea de zi Art. 136Proiectele de hotărâri ale consiliului local Art. 137Cvorumul ședințelor consiliului local Art. 138Desfășurarea ședințelor consiliului local Art. 139Adoptarea hotărârilor consiliului local Art. 140Semnarea și contrasemnarea hotărârilor consiliului local Art. 141Funcționarea comisiilor de specialitate Art. 142Delegatul sătesc Art. 143Situațiile de dizolvare a consiliului local Art. 144Referendumul local Art. 145Organizarea referendumului local Art. 146Organizarea alegerilor după dizolvarea consiliului local sau după validarea rezultatului referendumului Art. 147Rezolvarea treburilor publice în cazul dizolvării consiliului local

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 119 din OUG nr. 57/2019”.