Art. 68.
OUG nr. 195/2002 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul V — Reguli de circulație › Secţiunea a 2-a — Reguli pentru circulația vehiculelor
(1) Autovehiculul care transportă mărfuri sau produse periculoase poate circula pe drumurile publice numai în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare.
(2) Vehiculele care, prin construcție sau datorită încărcăturii transportate, depășesc masa și/sau gabaritul prevăzute de normele legale pot circula pe drumul public numai pe traseele stabilite de administratorul drumului public sau, după caz, de autoritățile administrației publice locale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Capitolul V — Reguli de circulație
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 68 din OUG nr. 195/2002”.