Tribonian›Legislație›OUG nr. 195/2002 – circulația pe drumurile publice›Capitolul V — Reguli de circulație›Art. 49

OUG nr. 195/2002 – circulația pe drumurile publice

Art. 49.

OUG nr. 195/2002 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul V — Reguli de circulație › Secţiunea a 2-a — Reguli pentru circulația vehiculelor

(1) Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

(2) Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B, și limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliției rutiere.

(3) Pe anumite sectoare de drum, ținând seama de împrejurări și de intensitatea circulației, administratorul drumului, cu avizul poliției rutiere, poate stabili și limite de viteză inferioare, dar nu mai puțin de 10 km/h pentru tramvaie și de 30 km/h pentru toate autovehiculele.

(4) Limitele maxime de viteză în afara localităților sunt:

a) pe autostrăzi - 130 km/h;

b) pe drumurile expres - 120 km/h;

c) pe drumurile naționale europene (E) - 100 km/h;

d) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.

(la 16-05-2022, Alineatul (4) din Articolul 49 , § 5. , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 134 din 12 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 13 mai 2022 )

Art. 49 OUG 195/2002, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul V — Reguli de circulație

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 49 din OUG nr. 195/2002”.