Tribonian›Legislație›OUG nr. 194/2002 – regimul străinilor›Capitolul III — Regimul acordării vizelor›Art. 48

OUG nr. 194/2002 – regimul străinilor

Art. 48. Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități de cercetare științifică

OUG nr. 194/2002 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Regimul acordării vizelor › Secţiunea a 6-a — Condiții speciale de acordare a vizei de lungă ședere

(1) Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități de cercetare științifică se acordă străinilor în baza avizului Ministerului Cercetării și Inovării și al Inspectoratului General pentru Imigrări.

(2) Avizul Ministerului Cercetării și Inovării se eliberează la solicitarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare, cu îndeplinirea următoarelor condiții:

a) unitățile de cercetare-dezvoltare să fie atestate în condițiile legii;

b) să existe un acord de primire între unitățile prevăzute la lit. a) și cercetătorul care a fost acceptat să desfășoare activități în cadrul unui proiect de cercetare științifică. Forma și condițiile în care se încheie acordul de primire vor fi stabilite prin ordin al ministrului cercetării și inovării.

(3) Solicitarea de viză trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

a) acordul de primire avizat de Ministerul Cercetării și Inovării;

b) certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică, eliberat de autoritățile din țara de domiciliu sau de reședință;

c) asigurare medicală pe perioada valabilității vizei, care să acopere integral perioada preconizată de ședere a străinului în cauză, toate cheltuielile pe care le-ar putea ocaziona repatrierea din motive medicale, tratamentele medicale de urgență și/sau spitalizarea de urgență ori decesul, să fie valabilă pe întregul teritoriu al statelor membre și a cărei acoperire minimă să fie de 30.000 EUR;

(la 27-04-2026, Litera c) , Alineatul (3) , Articolul 48 , Sectiunea a 6-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 32. , Articolul 45 , Titlul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 23 aprilie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 27 aprilie 2026 )

(4) Acordul de primire conține cel puțin următoarele elemente:

a) titlul sau scopul activității de cercetare sau al domeniului de cercetare;

b) angajamentul străinului că va face eforturi pentru finalizarea activității de cercetare;

c) angajamentul unei unități de cercetare-dezvoltare privind primirea străinului în scopul finalizării activității de cercetare;

d) data de început și data de sfârșit sau durata estimată a activității de cercetare;

e) informații privind intențiile de mobilitate în alte state membre, în cazul în care mobilitatea este cunoscută la momentul depunerii cererii;

f) o mențiune privind încetarea în mod automat a acordului de primire, în cazul în care străinul nu este admis sau în cazul în care raportul juridic dintre cercetător și unitatea de cercetare-dezvoltare încetează.

(5) La rubrica «observații» a autocolantului de viză aferent vizei de lungă ședere pentru desfășurarea de activități de cercetare științifică se înscrie mențiunea «cercetător-mobilitate

(la 04-03-2021, Alineatul (5) din Articolul 48 , Sectiunea a 6-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 14 din 3 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 223 din 04 martie 2021 )

(la 10-11-2018, Articolul 48 din Sectiunea a 6-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 247 din 5 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 941 din 07 noiembrie 2018 )

Art. 48 OUG 194/2002, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Regimul acordării vizelor

Art. 17Forma și conținutul vizei Art. 18Limitele drepturilor conferite de viză Art. 19Exceptarea de la regimul obligativității vizelor Art. 20Tipuri de vize Art. 21Viza de tranzit aeroportuar Art. 21^1Viza de vacanță și muncă Art. 22 Art. 23Viza de scurtă ședere Art. 24Viza de lungă ședere Art. 25Viza diplomatică și viza de serviciu Art. 26 Art. 27Acordarea vizei Art. 27^1 Art. 27^2 Art. 28Condiții cu privire la valabilitatea documentelor de călătorie Art. 28^1Condiții cu privire la solicitarea vizei de tranzit aeroportuar și a vizei de scurtă ședere Art. 29Condiții cu privire la solicitarea vizei de lungă ședere Art. 29^1Cooperarea cu prestatorii externi de servicii Art. 30Autoritățile competente să acorde viza Art. 30^1 Art. 31Soluționarea cererilor de viză Art. 32 Art. 33Anularea și revocarea vizei Art. 33^1Prelungirea valabilității vizei de scurtă ședere sau a dreptului de ședere stabilit străinului prin viză Art. 34Condiții de acordare a vizei de tranzit aeroportuar Art. 35 Art. 36Documente necesare obținerii vizei de scurtă ședere Art. 37Domeniul de aplicare Art. 38Procedura invitației Art. 39Forma și conținutul invitației Art. 40Excepții de la procedura invitației Art. 41Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități economice Art. 42Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități profesionale Art. 43Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități comerciale Art. 44Viza de lungă ședere pentru angajare în muncă Art. 44^1Viza de lungă ședere pentru detașare Art. 45Viza de lungă ședere pentru studii Art. 46Viza de lungă ședere pentru reîntregirea familiei Art. 47Viza de lungă ședere pentru activități religioase Art. 48Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități de cercetare științifică Art. 49Viza de lungă ședere pentru alte scopuri

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 48 din OUG nr. 194/2002”.