Tribonian›Legislație›OUG nr. 194/2002 – regimul străinilor›Capitolul III — Regimul acordării vizelor›Art. 43

OUG nr. 194/2002 – regimul străinilor

Art. 43. Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități comerciale

OUG nr. 194/2002 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Regimul acordării vizelor › Secţiunea a 6-a — Condiții speciale de acordare a vizei de lungă ședere

(1) Acest tip de viză se acordă, pe baza avizului Centrului Român pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine, străinilor care sunt acționari ori asociați, cu atribuții de conducere sau de administrare, ai unor societăți comerciale, persoane juridice române, care urmează să realizeze o investiție, în condițiile prezentului articol.

(2) Avizul Centrului Român pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine se acordă străinilor prevăzuți la alin. (1) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) prezintă un plan de afaceri care va cuprinde date referitoare la: identificarea firmei, obiectul de activitate al acesteia, obiectul și valoarea investiției, numărul estimat de locuri noi de muncă și etapele de creare a acestora, etapele derulării procesului de investiție și sumele aferente acestora, locația investiției, durata investiției și amortizării acesteia, proiecția activității financiare pe o perioadă de minimum 3 ani;

b) fac dovada, printr-un singur extras de cont eliberat de o bancă din România pe numele persoanei fizice cetățean străin, solicitant al avizului, că dispun de fondurile necesare desfășurării activității, în valoare de cel puțin 100.000 euro, pentru străinii asociați într-o societate cu răspundere limitată și cel puțin 150.000 euro, pentru străinii acționari într-o societate pe acțiuni;

c) vor realiza, în maximum 12 luni de la data obținerii permisului de ședere, o investiție potrivit planului de afaceri prevăzut la lit. a), aducând un aport de capital sau tehnologie în valoare de minimum 100.000 euro pentru o societate cu răspundere limitată și de cel puțin 150.000 euro pentru o societate pe acțiuni;

d) prin activitatea pe care o presupune investiția propusă, aceasta va crea, în maximum 12 luni de la data obținerii permisului de ședere, cel puțin 10 noi locuri de muncă pentru o societate cu răspundere limitată și cel puțin 15 noi locuri de muncă pentru o societate pe acțiuni.

(3) În cazul societăților cu 2 sau mai mulți asociați ori acționari, care solicită acordarea avizului, condițiile prevăzute la alin. (2) vor trebui analizate pentru fiecare solicitant în mod separat, valoarea investiției ce urmează a fi realizată și numărul locurilor de muncă ce urmează a fi create majorându-se în mod corespunzător, în funcție de numărul solicitanților de aviz.

(4) Străinii care au mai obținut anterior un aviz din partea Agenției Române pentru Investiții Străine sau a Centrului Român pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine pot solicita eliberarea unui alt aviz, în condițiile prezentului articol, în următoarele situații:

a) dovedesc imposibilitatea obiectivă de realizare a planului de afaceri anterior;

b) dovedesc că au realizat planul de afaceri anterior.

(5) Solicitarea de viză va fi însoțită de următoarele documente:

a) avizul tehnic de specialitate asupra planului de afaceri al investitorilor străini al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior;

(la 27-04-2026, Litera a) , Alineatul (5) , Articolul 43 , Sectiunea a 6-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 24. , Articolul 45 , Titlul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 23 aprilie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 27 aprilie 2026 )

b) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică;

c) asigurare medicală de călătorie pe perioada valabilității vizei, care să acopere integral perioada preconizată de ședere a străinului în cauză, toate cheltuielile pe care le-ar putea ocaziona repatrierea din motive medicale, tratamentele medicale de urgență și/sau spitalizarea de urgență ori decesul, să fie valabilă pe întregul teritoriu al statelor membre și a cărei acoperire minimă să fie de 30.000 EUR;

(la 27-04-2026, Litera c) , Alineatul (5) , Articolul 43 , Sectiunea a 6-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 24. , Articolul 45 , Titlul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 23 aprilie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 27 aprilie 2026 )

d) dovada asigurării condițiilor de cazare.

(6) Cererea însoțită de documentele prevăzute la alin. (5) se depune la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României și se transmite, prin intermediul Departamentului consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Oficiului Român pentru Imigrări, pentru avizare conform competențelor.

(7) Avizul Centrului Român pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine este valabil 6 luni de la data emiterii și are drept scop constatarea îndeplinirii condițiilor tehnice, de utilitate și fezabilitate economică a investiției ce urmează a fi implementată de către cetățeanul străin.

(la 31-07-2011, Art. 43 a fost modificat de pct. 54 al art. I din LEGEA nr. 157 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 28 iulie 2011. )

Art. 43 OUG 194/2002, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Regimul acordării vizelor

Art. 17Forma și conținutul vizei Art. 18Limitele drepturilor conferite de viză Art. 19Exceptarea de la regimul obligativității vizelor Art. 20Tipuri de vize Art. 21Viza de tranzit aeroportuar Art. 21^1Viza de vacanță și muncă Art. 22 Art. 23Viza de scurtă ședere Art. 24Viza de lungă ședere Art. 25Viza diplomatică și viza de serviciu Art. 26 Art. 27Acordarea vizei Art. 27^1 Art. 27^2 Art. 28Condiții cu privire la valabilitatea documentelor de călătorie Art. 28^1Condiții cu privire la solicitarea vizei de tranzit aeroportuar și a vizei de scurtă ședere Art. 29Condiții cu privire la solicitarea vizei de lungă ședere Art. 29^1Cooperarea cu prestatorii externi de servicii Art. 30Autoritățile competente să acorde viza Art. 30^1 Art. 31Soluționarea cererilor de viză Art. 32 Art. 33Anularea și revocarea vizei Art. 33^1Prelungirea valabilității vizei de scurtă ședere sau a dreptului de ședere stabilit străinului prin viză Art. 34Condiții de acordare a vizei de tranzit aeroportuar Art. 35 Art. 36Documente necesare obținerii vizei de scurtă ședere Art. 37Domeniul de aplicare Art. 38Procedura invitației Art. 39Forma și conținutul invitației Art. 40Excepții de la procedura invitației Art. 41Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități economice Art. 42Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități profesionale Art. 43Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități comerciale Art. 44Viza de lungă ședere pentru angajare în muncă Art. 44^1Viza de lungă ședere pentru detașare Art. 45Viza de lungă ședere pentru studii Art. 46Viza de lungă ședere pentru reîntregirea familiei Art. 47Viza de lungă ședere pentru activități religioase Art. 48Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități de cercetare științifică Art. 49Viza de lungă ședere pentru alte scopuri

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 43 din OUG nr. 194/2002”.