Art. 318.
Legea nr. 85/2014 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul III — Insolvența transfrontalieră › Capitolul IV — Reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul falimentului instituțiilor de credit
(1) După deschiderea procedurii falimentului unei instituții de credit, persoană juridică română, având sucursale deschise în alte state membre, lichidatorul judiciar îi va informa de îndată și în mod individual pe creditorii cunoscuți care au reședința obișnuită, domiciliul ori sediul social în celelalte state membre.
(2) Informarea, sub forma unei notificări scrise, trebuie să se refere, în special, la termenele-limită, sancțiunile prevăzute pentru nerespectarea acestor termene și cerințele legale pentru luarea în considerare a creanțelor de către instanța competentă să înregistreze cererile de admitere a acestora sau observații în legătură cu aceste creanțe, precum și cu celelalte măsuri ori proceduri prevăzute. Notificarea va indica și dacă creanțele preferențiale sau cele pentru care au fost constituite cauze de preferință sunt sau nu sunt supuse verificării.
Capitolul IV — Reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul falimentului instituțiilor de credit
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 318 din Legea nr. 85/2014”.