Tribonian›Legislație›Legea nr. 85/2014 – insolvența›Capitolul IV — Dispoziții privind falimentul societăților de asigurare/reasigurare›Art. 246

Legea nr. 85/2014 – insolvența

Art. 246.

Legea nr. 85/2014 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul II — Procedura insolvenței › Capitolul IV — Dispoziții privind falimentul societăților de asigurare/reasigurare › Secţiunea 1 — Dispoziții generale

(1) În temeiul prezentului capitol, societatea de asigurare/reasigurare debitoare aflată în stare de insolvență, astfel cum aceasta este definită la art. 5 pct. 31 lit. a), este obligată să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă procedurii falimentului. Cererea se depune în termen de cel mult 20 de zile de la data apariției stării de insolvență.

(2) Înainte de înregistrarea la tribunal, cererea prevăzută la alin. (1) se înaintează Autorității de Supraveghere Financiară odată cu actele și documentele doveditoare, în vederea analizării acesteia și a formulării întâmpinării prevăzute la art. 248 alin. (1). Societatea de asigurare/reasigurare debitoare anexează la cerere, în mod obligatoriu, registrul special al activelor admise să acopere rezervele tehnice, conform reglementărilor în vigoare referitoare la rezervele tehnice.

(la 02-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 246 , Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 88 din 27 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 840 din 02 octombrie 2018 )

Articole la care trimite art. 246

Art. 246 Legea 85/2014, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Dispoziții privind falimentul societăților de asigurare/reasigurare

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 246 din Legea nr. 85/2014”.