Art. 39.
Legea nr. 8/1996 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul I — Dreptul de autor › Capitolul VI — Limitele exercitării dreptului de autor
(1) Cesiunea dreptului de radiodifuzare a unei opere către un organism de radiodifuziune sau de televiziune dă dreptul acestuia să înregistreze opera pentru nevoile propriilor emisiuni, în scopul realizării, o singură dată, a radiodifuzării autorizate. În cazul unei noi radiodifuzări a operei astfel înregistrate, este necesară o nouă autorizare din partea autorilor, în schimbul unei remunerații care nu poate face obiectul unei renunțări. Dacă în termen de 6 luni de la prima radiodifuzare nu se solicită această autorizare, înregistrarea trebuie distrusă.
(2) În cazul înregistrărilor temporare ale unor opere realizate prin mijloace proprii de organismele de radiodifuziune sau de televiziune pentru propriile emisiuni, conservarea acestor înregistrări în arhivele oficiale este permisă în cazul în care prezintă o valoare documentară deosebită.
Capitolul VI — Limitele exercitării dreptului de autor
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 39 din Legea nr. 8/1996”.