Tribonian›Legislație›Legea nr. 77/2016 – darea în plată›Dispoziții›Art. 6

Legea nr. 77/2016 – darea în plată

Art. 6.

Legea nr. 77/2016 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026

(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali sau ipotecari.

(2) În situația admiterii definitive a contestației prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât și împotriva altor garanți personali sau ipotecari.

(3) Demersurile prevăzute la art. 5 și art. 7-9 pot fi întreprinse și de codebitori, precum și de garanții personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.

(4) Acțiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

Decizii CCR și ÎCCJ la art. 6

  • ÎCCJDecizie de respingere: HP nr. 54/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 11 octombrie 2021.
  • ÎCCJDecizie de respingere: HP nr. 42/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 911 din 15 septembrie 2022.

Articole la care trimite art. 6

Art. 6 Legea 77/2016, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Dispoziții

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 6 din Legea nr. 77/2016”.