Tribonian›Legislație›Legea nr. 47/1992 – Curtea Constituțională›Capitolul V — Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale›Art. 52

Legea nr. 47/1992 – Curtea Constituțională

Art. 52.

Legea nr. 47/1992 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul V — Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale

(1) La ședințele Plenului participă toți judecătorii Curții Constituționale, în afară de situațiile în care unii absentează în mod justificat.

(2) Ședințele sunt prezidate de președintele Curții Constituționale. În lipsa președintelui Curții, ședințele sunt prezidate de un judecător desemnat de acesta. La ședințe participă în mod obligatoriu magistratul-asistent repartizat pe lângă judecătorul-raportor, iar în cazurile prevăzute de lege, reprezentantul Ministerului Public și alte persoane sau autorități, înștiințate în acest scop.

(3) Dezbaterile au loc cu participarea numai a judecătorilor Curții Constituționale, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar și, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 146 lit. d), e) și k) din Constituție, republicată, fără înștiințarea părților. Președintele Curții poate invita, pentru relații, persoanele considerate necesare.

Art. 52 Legea 47/1992, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul V — Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 52 din Legea nr. 47/1992”.