Tribonian›Legislație›Legea nr. 47/1992 – Curtea Constituțională

Legea nr. 47/1992

Legea nr. 47/1992 – Curtea Constituțională

MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 3 decembrie 2010

Curtea Constituțională. 77 articole, forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026.

Capitolul IDispoziții generale

Art. 1.

(1) Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției.

(2) Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România.

(3) Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și prezentei legi.

Art. 2.

(1) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului.

(2) Sunt neconstituționale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției.

(3) Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Art. 3.

(1) Atribuțiile Curții Constituționale sunt cele stabilite de Constituție și de prezenta lege.

(2) În exercitarea atribuțiilor care îi revin Curtea Constituțională este singura în drept să hotărască asupra competenței sale.

(3) Competența Curții Constituționale, stabilită potrivit alin. (2), nu poate fi contestată de nicio autoritate publică.

Art. 4.

Sediul Curții Constituționale este în municipiul București.

Legea nr. 47/1992 – Curtea Constituțională, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 47/1992”.