Art. 40.
Legea nr. 47/1992 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Competența Curții Constituționale › Secţiunea a 2-a — Procedura jurisdicțională
(1) Pentru soluționarea contestației, președintele Curții Constituționale va desemna judecătorul-raportor, care este obligat să o comunice, împreună cu actele doveditoare, partidului politic la care se referă contestația, precizându-i data până la care poate depune un memoriu în apărare, însoțit de dovezile corespunzătoare.
(2) Contestația se judecă, pe baza raportului prezentat de judecătorul desemnat în acest scop și a probelor administrate, cu citarea contestatorului, a partidului politic a cărui constituționalitate este contestată și a Ministerului Public.
(3) Camera Parlamentului care a depus contestația poate fi reprezentată de persoana desemnată de aceasta, iar Guvernul, de Ministerul Justiției. Partidul politic poate fi reprezentat și prin avocat cu drept de a pleda în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
(4) Decizia Curții nu este supusă căilor de atac.
Capitolul III — Competența Curții Constituționale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 40 din Legea nr. 47/1992”.