Tribonian›Legislație›Legea nr. 31/1990 – societățile›Capitolul VI — Societățile cu răspundere limitată›Art. 193

Legea nr. 31/1990 – societățile

Art. 193.

Legea nr. 31/1990 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul III › Capitolul VI — Societățile cu răspundere limitată

(1) Fiecare parte socială dă dreptul la un vot.

(2) Un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor asociaților referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele și societate.

(3) Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți.

Decizii CCR și ÎCCJ la art. 193

  • ÎCCJDecizie de admitere: RIL nr. 9/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 866 din 16 octombrie 2026:

Note

  • NotăÎn interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaților, hotărârile trebuie adoptate cu dublă majoritate, atât a numărului de asociați prezenți, cât și a părților sociale reprezentate de aceștia.
Art. 193 Legea 31/1990, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VI — Societățile cu răspundere limitată

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 193 din Legea nr. 31/1990”.