Tribonian›Legislație›Legea nr. 304/2022 – organizarea judiciară›Capitolul III — Instanțele militare

Legea nr. 304/2022 – organizarea judiciară

Titlul II — Instanțele judecătorești

Capitolul IIIInstanțele militare

Art. 61.

(1) Instanțele militare sunt:

a) tribunalele militare;

b) Curtea Militară de Apel București.

(2) Circumscripțiile instanțelor militare sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Instanțele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu.

Art. 62.

(1) Instanțele militare judecă la sediul acestora. Pentru motive temeinice, instanța poate dispune ca judecata să se desfășoare în alt loc.

(2) Instanțele militare pot judeca și pe teritoriul altor state, militari români, membri ai unei forțe multinaționale, în condițiile în care, potrivit unei convenții internaționale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată jurisdicția română.

Art. 63.

La ședințele de judecată, judecătorii și procurorii militari sunt obligați să poarte uniforma militară.

Art. 64.

(1) În municipiile București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara funcționează tribunale militare.

(2) Tribunalele militare judecă procesele și cererile date prin lege în competența lor.

(3) Tribunalul militar este condus de un președinte ajutat de un vicepreședinte. Dispozițiile art. 54-56 se aplică în mod corespunzător, colegiile de conducere fiind formate din președinte și doi judecători, aleși pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor.

Art. 65.

Curtea Militară de Apel funcționează în municipiul București, ca instanță unică, cu personalitate juridică, fiind condusă de un președinte ajutat de un vicepreședinte. Dispozițiile art. 54-56 se aplică în mod corespunzător, colegiul de conducere fiind format din președinte și doi judecători aleși pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor.

Legea nr. 304/2022 – organizarea judiciară, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 304/2022”.