Tribonian›Legislație›Legea nr. 273/2004 – procedura adopției›Capitolul VIII — Monitorizare și activități postadopție›Art. 99

Legea nr. 273/2004 – procedura adopției

Art. 99.

Legea nr. 273/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VIII — Monitorizare și activități postadopție

(1) Activitățile postadopție se realizează planificat și vizează acordarea de suport și asistență de specialitate adoptatului și adoptatorilor, care să răspundă nevoilor identificate atât în timpul perioadei de monitorizare postadopție sau semnalate direct de către cei adoptați ori de către adoptator/familia adoptatoare în perioada de monitorizare postadopție, cât și ulterior expirării acestei perioade.

(la 26-03-2021, sintagma: persoana/familia adoptatoare a fost înlocuită de Punctul 35, Articolul I din LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2020 )

(2) Obligația realizării activităților prevăzute la alin. (1) revine direcției de la domiciliul solicitantului. Aceste activități pot fi realizate și de către organisme private, precum și de către cabinete individuale, cabinete asociate sau societăți civile profesionale de asistență socială și/sau de psihologie, care au încheiat convenții cu A.N.P.D.C.A.

(3) Modelul-cadru al convențiilor prevăzute la alin. (2), precum și la art. 22 alin. (2) lit. b) se aprobă prin decizie a președintelui A.N.P.D.C.A.

(4) Activitățile postadopție pot consta în:

a) informare și consiliere pentru copii și părinți;

b) organizarea de cursuri pentru dezvoltarea capacităților parentale;

c) constituirea de grupuri de suport pentru copii și părinți;

d) sprijinirea adoptatorilor în vederea informării copilului cu privire la adopția sa;

e) consilierea adoptatului în vederea dezvăluirii identității părinților firești/rudelor biologice;

f) consilierea și pregătirea adoptatului/părinților firești/rudelor biologice în vederea contactării.

Articole la care trimite art. 99

Art. 99 Legea 273/2004, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VIII — Monitorizare și activități postadopție

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 99 din Legea nr. 273/2004”.