Art. 19.
Legea nr. 273/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Procedura adopției interne › Secţiunea 1 — Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obținerii atestatului
(1) În situația în care solicitantul locuiește în fapt la adresa de reședință, evaluarea se realizează de către direcția în a cărei rază teritorială își are stabilită reședința sau de către un organism privat autorizat să desfășoare activități în cadrul procedurii adopției interne.
(2) În situația în care soții familiei adoptatoare și-au stabilit domicilii diferite, evaluarea se realizează de către direcția de la domiciliul soțului unde aceștia locuiesc în fapt sau de către un organism privat autorizat să desfășoare activități în cadrul procedurii adopției interne.
Capitolul III — Procedura adopției interne
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 19 din Legea nr. 273/2004”.