Art. 103.
Legea nr. 273/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IX — Dispoziții finale, tranzitorii și sancțiuni
(1) Este interzisă participarea organismelor private în procedura adopției internaționale desfășurată în România. Interdicția se aplică și membrilor sau personalului acestora, cu excepția situației în care au calitatea de adoptator.
(2) Autoritățile române pot colabora în ceea ce privește adopția internațională cu organisme private care își desfășoară activitatea pe teritoriul statului primitor, numai dacă acestea sunt acreditate de statul respectiv și autorizate conform prevederilor art. 64 alin. (3).
(3) În situația în care se constată nerespectarea dispozițiilor alin. (1) și (2), A.N.P.D.C.A. este obligat să solicite instanței judecătorești dizolvarea persoanei juridice implicate.
(4) Serviciile și activitățile care pot fi derulate de către organismele private în cadrul adopției interne, precum și metodologia de autorizare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului*).
Note
- Notă*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 233/2012 privind serviciile și activitățile ce pot fi desfășurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopției interne, precum și metodologia de autorizare a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 2 aprilie 2012, cu modificările și completările ulterioare.
Articole la care trimite art. 103
Capitolul IX — Dispoziții finale, tranzitorii și sancțiuni
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 103 din Legea nr. 273/2004”.