Art. 24.
Legea nr. 21/1996 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IV
(1) Consiliul Concurenței își întocmește proiectul de buget propriu, care se prevede distinct în bugetul de stat. Finanțarea Consiliului Concurenței se asigură de la bugetul de stat, precum și din venituri proprii din sursele prevăzute la art. 31.
(2) Pentru funcționarea Consiliului Concurenței și a aparatului său teritorial, Guvernul și, după caz, organele administrației publice locale vor atribui Consiliului Concurenței în administrare imobilele necesare, respectiv terenurile și dotările din domeniul public de interes național sau, după caz, local, în termen de 60 de zile de la înregistrarea cererii Consiliului Concurenței.
(3) Sumele reprezentând tarife și amenzi sau alte sancțiuni aplicate de Consiliul Concurenței se fac venit la bugetul de stat, în condițiile legii.
(4) Deciziile și procesele-verbale ale Consiliului Concurenței prin care se aplică amenzi sau se stabilesc taxe de autorizare constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestora, respectiv 15 zile în cazul proceselor-verbale.
(la 06-12-2023, Alineatul (4), Articolul 24, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 12., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 29 noiembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1100 din 6 decembrie 2023 )
(5) Consiliul Concurenței va suporta, în limita fondurilor bugetare aprobate cu această destinație, sumele necesare asigurării asistenței juridice pentru membrii Plenului, inspectorii de concurență și celelalte categorii de personal, în cazul în care împotriva acestora au fost formulate sesizări către organele de cercetare penală sau acțiuni în justiție cu privire la modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu, cu excepția cazului în care autoritatea de concurență este cea care formulează o sesizare penală sau o acțiune în justiție.
(la 06-12-2023, Alineatul (5), Articolul 24, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 12., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 29 noiembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1100 din 6 decembrie 2023 )
(6) Sumele acordate de Consiliul Concurenței membrilor Plenului, inspectorilor de concurență sau altor categorii de personal pentru asigurarea asistenței juridice se restituite de către aceștia, în cazul în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă au fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție sau s-a stabilit că fapta a fost săvârșită în afara exercitării atribuțiilor de serviciu prevăzute de lege.
(la 06-12-2023, Alineatul (6), Articolul 24, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 12., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 29 noiembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1100 din 6 decembrie 2023 )
(7) Procedura și condițiile în care sumele necesare asigurării asistenței juridice sunt suportate de Consiliul Concurenței vor fi reglementate prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței.
(8) Consiliul Concurenței asigură fondurile necesare funcționării Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe, denumită în continuare CEISD, prevăzută la art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996.
(la 10-06-2023, Articolul 24 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 164 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 07 iunie 2023 )
(9) Pentru activitatea depusă, membrii grupului de experți prevăzut la art. 7 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 beneficiază de indemnizație de ședință stabilită în cuantum de până la 15% din indemnizația lunară corespunzătoare funcției de ministru, prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, iar membrii CEISD beneficiază de indemnizație de ședință în cuantum de până la 30% din indemnizația lunară corespunzătoare funcției de ministru, prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
(la 10-06-2023, Articolul 24 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 11, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 164 din 31 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 07 iunie 2023 )
(9^1) Pentru activitatea depusă, coordonatorul Secretariatului CEISD beneficiază de indemnizație de ședință în aceleași condiții cu membrii CEISD.
(la 21-07-2024, Articolul 24 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 231 din 17 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 18 iulie 2024 )
(10) Abrogat.
(la 06-12-2023, Alineatul (10), Articolul 24, Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 13., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 29 noiembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1100 din 6 decembrie 2023 )
(11) Modalitatea de aplicare a prevederilor alin. (9) se stabilește prin regulament al Consiliului Concurenței aprobat prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(la 06-12-2023, Alineatul (11), Articolul 24, Capitolul IV a fost modificat de Punctul 12., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 29 noiembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1100 din 6 decembrie 2023 )
Articole la care trimite art. 24
Capitolul IV
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 24 din Legea nr. 21/1996”.