Tribonian›Legislație›Legea nr. 21/1996 – legea concurenței›Capitolul IV›Art. 23

Legea nr. 21/1996 – legea concurenței

Art. 23.

Legea nr. 21/1996 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IV

(1) În organizarea Consiliului Concurenței funcționează un secretar general și doi secretari generali adjuncți, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului, la propunerea Consiliului Concurenței. Numirea se face pe baza rezultatelor obținute la concursul național de intrare în categoria înalților funcționari publici, organizat în condițiile legii. Secretarul general și secretarul general adjunct sunt înalți funcționari publici, cărora li se aplică statutul înalților funcționari publici, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și alte reglementări specifice. Atribuțiile acestora sunt stabilite prin regulamentul de organizare, funcționare și procedură adoptat de Consiliul Concurenței.

(la 15-04-2024, Alineatul (1) , Articolul 23 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 11. , Articolul I din LEGEA nr. 71 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 29 martie 2024 )

(2) În organizarea Consiliului Concurenței funcționează un director general. Acesta este funcționar public de conducere, iar atribuțiile sale se stabilesc prin regulamentul de organizare, funcționare și procedură adoptat de Consiliul Concurenței.

(3) În cadrul Consiliului Concurenței funcționează Colegiul Consultativ, ca organism nepermanent, format din 11 până la 17 reprezentanți ai mediului universitar de concurență, ai mediului de afaceri și ai asociațiilor de protecție a consumatorilor sau din alte persoane cu prestigiu în domeniul economic, juridic ori al concurenței.

(4) Cheltuielile privind organizarea ședințelor Colegiului Consultativ se suportă din bugetul Consiliului Concurenței, cu respectarea prevederilor legale.

(5) Membrii Colegiului Consultativ au dreptul la decontarea, din bugetul Consiliului Concurenței, a cheltuielilor de deplasare și cazare, în situația în care ședințele se desfășoară în altă localitate decât cea de domiciliu a acestora, cu respectarea prevederilor legale.

(6) Membrii Colegiului Consultativ trebuie să respecte dispozițiile legale cu privire la conflictul de interese legat de activitățile la care participă în cadrul acestuia. La lucrările Colegiului Consultativ participă de drept foștii președinți ai Consiliului Concurenței.

(7) Colegiul Consultativ emite opinii neobligatorii cu privire la principalele aspecte ale politicii de concurență. În cadrul Colegiului Consultativ pot funcționa grupuri de lucru pe teme specifice.

(8) Modul de numire a membrilor, rolul, funcționarea și organizarea Colegiului Consultativ sunt prevăzute în regulamentul de funcționare, aprobat prin hotărâre a Guvernului*).

Note

  • Notă*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 390/2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 23 Legea 21/1996, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 23 din Legea nr. 21/1996”.