Legea nr. 21/1991 – cetățenia română
Capitolul VIProcedura retragerii cetățeniei române și aprobării renunțării la cetățenia română
Art. 31.
(1) Cererea de renunțare la cetățenia română, însoțită de actele doveditoare prevăzute la art. 27, se depune la secretariatul tehnic al Comisiei sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din țara în care solicitantul își are domiciliul sau reședința.
(2) În cazul în care constată lipsa documentelor necesare soluționării cererii, președintele Comisiei solicită, prin rezoluție, completarea dosarului. În cazul în care, în termen de cel mult 6 luni de la comunicare, nu sunt transmise actele necesare, cererea va fi respinsă ca nesusținută.
(3) În cazul în care dosarul cuprinde toate documentele necesare soluționării cererii de renunțare la cetățenia română, președintele Comisiei, prin rezoluție, dispune solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condiției prevăzute, după caz, la art. 27 lit. a) și b).
(4) Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie dispune, prin ordin, aprobarea sau, după caz, respingerea cererii de renunțare la cetățenia română, pe baza raportului Comisiei, prin care aceasta constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 27.
(5) Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de renunțare la cetățenia română se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(6) Ordinul de respingere a cererii de renunțare la cetățenia română poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Tribunalul București. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.
(la 15-02-2013, Alineatul (6) din Articolul 31 a fost modificat de pct. 2 al art. VII din LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 12 februarie 2013. )
(7) Pierderea cetățeniei române prin renunțare are loc la data eliberării adeverinței de renunțare la cetățenia română.
(8) Dovada renunțării la cetățenia română se face cu adeverință eliberată de secretariatul Comisiei, pentru persoanele cu domiciliul în România, ori de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, pentru persoanele cu domiciliul sau reședința în străinătate, în baza ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie.
(9) Neprezentarea în vederea eliberării adeverinței de renunțare la cetățenia română, în termen de 6 luni de la data comunicării ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de aprobare a cererii de renunțare la cetățenia română, atrage încetarea efectelor ordinului față de persoana în cauză.
(la 15-09-2015, Alin. (9) al art. 31 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015. )
(10) Constatarea încetării efectelor ordinului de aprobare a renunțării la cetățenia română față de persoanele care nu s-au prezentat în vederea eliberării adeverinței de renunțare la cetățenia română în termenul prevăzut la alin. (9) se face de către președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, la sesizarea direcției de specialitate din cadrul autorității sau, după caz, de șeful misiunii diplomatice ori al oficiului consular.
(la 15-09-2015, Alin. (10) al art. 31 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015. )
Art. 32.
(1) Orice autoritate sau persoană care are cunoștință de existența unui motiv pentru retragerea cetățeniei române poate sesiza, în scris, Comisia, având obligația să prezinte dovezile de care dispune. Comisia se poate sesiza din oficiu pentru motivul prevăzut la art. 25 alin. (1) lit. c).
(la 15-03-2025, Alineatul (1) , Articolul 32 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 31. , Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
(2) Președintele Comisiei stabilește, prin rezoluție, termenul la care se va dezbate sesizarea de retragere, dispunând totodată:
a) solicitarea punctului de vedere al autorităților competente cu privire la îndeplinirea condițiilor legale privind retragerea cetățeniei;
b) invitarea persoanei care a formulat sesizarea, precum și a oricărei persoane care ar putea da informații utile soluționării cererii;
c) citarea persoanei în cauză la domiciliul cunoscut sau, dacă acesta nu se cunoaște, prin publicarea citației în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Citarea persoanei are loc cu cel puțin 6 luni înainte de termenul fixat pentru dezbaterea sesizării în cazul motivelor de retragere a cetățeniei prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a) și c), respectiv cu cel puțin 60 de zile înainte de termenul fixat pentru dezbaterea sesizării în cazul motivului de retragere a cetățeniei prevăzut la art. 25 alin. (1) lit. b).
(la 15-03-2025, Litera c) , Alineatul (2) , Articolul 32 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 32. , Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
(3) La termenul stabilit pentru dezbaterea sesizării, Comisia verifică îndeplinirea condițiilor necesare retragerii cetățeniei române. Aceasta audiază persoanele citate potrivit alin. (2) lit. b), precum și persoana în cauză. Lipsa persoanei legal citate nu împiedică desfășurarea procedurilor de retragere a cetățeniei române.
(4) În cazul în care constată îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condițiilor legale de retragere a cetățeniei române, Comisia va propune președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetățeniei române sau, după caz, respingerea sesizării.
(5) Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege, emite ordinul de retragere a cetățeniei române, respectiv de respingere a sesizării de retragere a cetățeniei, în cazul în care constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
(6) Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de admitere sau de respingere a sesizării de retragere a cetățeniei se comunică persoanei în cauză, precum și persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(6^1) Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de admitere a sesizării de retragere a cetățeniei se comunică de îndată Direcției generale pentru evidența persoanelor și Direcției generale de pașapoarte, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
(la 15-03-2025, Articolul 32 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 33. , Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
(7) Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Hotărârea pronunțată este definitivă.
(la 15-03-2025, Alineatul (7) , Articolul 32 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 34. , Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
(7^1) Autoritatea Națională pentru Cetățenie notifică de îndată Direcția generală pentru evidența persoanelor și Direcția generală de pașapoarte cu privire la hotărârea judecătorească pronunțată, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
(la 15-03-2025, Articolul 32 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 35. , Articolul I din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
(8) Pierderea cetățeniei române prin retragere are loc la data emiterii ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de aprobare a retragerii cetățeniei române.
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 21/1991”.