Art. 60.
Legea nr. 187/2012 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul II — Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
(1) Fapta oricărei persoane care exercită funcția de administrator, reprezentant legal ori care exercită în orice alt mod funcții de conducere într-o întreprindere de a concepe sau organiza, cu intenție, vreuna dintre practicile interzise potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) și care nu sunt exceptate potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani ori cu amendă și interzicerea unor drepturi.
(2) Nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță organelor de urmărire penală participarea sa la comiterea infracțiunii prevăzute la alin. (1), permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți.
(3) Persoana care a comis infracțiunea prevăzută de alin. (1), iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit această infracțiune beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
(4) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică practicii interzise de art. 5 alin. (1) lit. f), când aceasta se realizează prin înțelegere între participanții la o licitație publică pentru a denatura prețul de adjudecare, caz în care se aplică reglementările specifice acestui domeniu.
(5) Instanța judecătorească dispune afișarea sau publicarea hotărârii definitive de condamnare.
Articole la care trimite art. 60
Titlul II — Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale (Art. 23–133^1)
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 60 din Legea nr. 187/2012”.