Legea nr. 187/2012 – punerea în aplicare a Codului penal
MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012
Punerea în aplicare a Codului penal. 550 articole, forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026.
Art. 1.
Prezenta lege cuprinde dispozițiile privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul penal, având ca principal obiect punerea de acord a legislației penale existente cu prevederile acestuia, precum și stabilirea regulilor pentru soluționarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a Codului penal.
Art. 2.
În cuprinsul prezentei legi, prin Codul penal din 1969 se înțelege Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare.
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 187/2012”.